Conținut
Care ar fi măsurile de combatere a problemelor generate de paradisurile fiscale?
Având în vedere impactul pe care îl produc paradisurile fiscale, acestea au devenit o chestiune de importanță pentru principalele economii mondiale.
Principalul obstacol în lupta împotriva fraudei fiscale care poate fi identificat până în prezent este principiul schimbului de informații la cerere. În prezent, schimbul de informații între administrațiile fiscale se face în principal în mod voluntar.
Primul pas în rezolvarea acestei probleme era eliminarea confidențialității bancare. Motivul este clar, deoarece cu această protecție oferită capitalului străin în paradisuri fiscale, instituțiile cu competențe de combatere a fraudei și evaziunii fiscale nu pot identifica originea capitalului, mișcările sale și, bineînțeles, cui aparține.
Important de reținut:
Secretul bancar, cunoscut alternativ sub numele de confidențialitate financiară, discreție bancară sau siguranță bancară, este un acord condiționat între o bancă și clienții săi conform căruia toate activitățile anterioare rămân sigure, confidențiale și private. De fapt, este un atribut important în activitatea financiar-bancară, fără care instituțiile bancare nu ar avea privilegiul serviciilor oferite.
Privilegiul bancher-client, practică ce a fost inițiată de comercianții italieni în anii 1600 în apropierea nordului Italiei (o regiune care avea să devină regiunea de limbă italiană a Elveției). În anii 1700, bancherii de la Geneva au stabilit secretul social și prin intermediul dreptului civil în regiunea francofonă.
În actualitate, aproape toate standardele de secret bancar interzic divulgarea informațiilor despre clienți către terți fără consimțământ sau o plângere penală acceptată ( de ex: decizie judecătorească sau accesul reglementat prin lege al autorităților fiscale naționale).
Care sunt instituțiile care acționează pentru a reglementa sau stimula aplicarea principiul schimbului de informații la nivel global sau regional?
# OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a fost pionier în 1998 în crearea unor principii și unei liste care să includă țări care promovează evaziunea fiscală. De atunci, această listă a fost actualizată, teritoriile implicate s-au angajat să pună în aplicare principiile OCDE în ceea ce privește transparența și schimbul eficient de informații în materie fiscală.
# A trebuit să mai treacă 7 ani, datorită întârzierilor aplicate de Luxemburg, Elveția, Austria și Belgia, pentru că, în cele din urmă, în 2005 să fie instituită o lege privind impozitele pe dobânzi în Europa. Dar succesul de până atunci a fost parțial, deoarece informațiile nu includeau originea capitalului.
# În urma crizei din 2008 și a afacerii UBS (banca elvețiană a fost condamnată spălare de bani agravată și pentru fraudă fiscală), secretul bancar a fost pus în discuție la reuniunea G20 din Londra, care a pus în discuție, în același an, principiul sancțiunilor împotriva statelor care refuză să coopereze.
Astfel, 2 aprilie 2009, anunțul președintelui francez, Nicolas Sarkozy “Epoca secretului bancar s-a încheiat” a făcut înconjurul lumii. Dar a făcut acest lucru citind comunicatul final al G-20, la fel ca și premierul britanic, Gordon Brown, care a nuanțat: „Este mai degrabă începutul sfârșitului secretului bancar”.
Conform lui Nicholas Shaxson, pentru a înțelege problemele mai largi generate de paradisurile fiscale, trebuie să luăm în considerare forțele care fac ca sistemul offshore să bifeze. Exemplul Elveției este ilustrativ. În ultimele decenii, politicienii din Germania, Statele Unite și din alte părți s-au confruntat fără succes cu Elveția din cauza secretului bancar. Cu toate acestea, în 2008, după ce a descoperit că bancherii elvețieni au ajutat clienții americani să se sustragă de la impozite, Departamentul Justiției american a luat o altă abordare: nu a vizat țara, ci bancherii și băncile sale. Ca răspuns, jucătorii privați au devenit lobbyiști majori pentru reformă, iar Elveția a făcut în scurt timp concesii majore privind secretul bancar pentru prima dată.
Ca urmare a deciziei G20, Elveția a revizuit, de exemplu, mai multe convenții bilaterale și a semnat cu Statele Unite legea privind conformitatea fiscală a conturilor externe (FATCA). Aceste reglementări impun băncilor să raporteze autorităților fiscale americane deținătorii americani de conturi financiare.
FATCA este o lege americană care a intrat în vigoare la începutul anului 2014. Datorită acordurilor cu multe țări, administrația fiscală americană este acum informată cu privire la orice tranzacție efectuată de un cetățean american pe teritoriul străin. Instituțiile financiare care nu cooperează s-ar confrunta cu sancțiuni financiare severe.
# În 2014, 65 de state s-au angajat să aplice noul standard comun pentru raportarea automată, publicat sub egida OCDE, care prevede schimburi anuale de conturi financiare.
# În sfârșit, din 2018, toate statele europene au acceptat schimbul automat de informații, la intervale regulate, între administrațiile fiscale ale clienților lor europeni. Uniunea Europeană oferă, de asemenea, o listă a jurisdicțiilor fiscale necooperante. Lista se bazează pe criteriile definite în cadrul Consiliului ECOFIN din 8 noiembrie 2016.
# Cu toate acestea, OCDE, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și fiecare țară are propria listă de țări considerate paradisuri fiscale. Motivul acestei variații îl constituie elementele pe care fiecare entitate le consideră pentru a justifica includerea unui stat în clasificarea respectivă.
De exemplu, OCDE „omite” clasificarea Statelor Unite, Irlandei, Regatului Unit, Israel și Costa Rica, membri activi ai acestei organizații, ca paradisuri fiscale.
Pe de altă parte, UE nu pune la îndoială modul în care Olanda, Malta, Luxemburg, Elveția, încă o dată Irlanda și diverse teritorii ale Regatului Unit sunt printre cele mai populare paradisuri fiscale din lume.
# Actualmente, cu 161 de membri, Forumul global privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale (OCDE) este principalul organism internațional care lucrează la implementarea transparenței globale și a schimbului de standarde de informații în întreaga lume.
Care ar fi măsurile de combatere a problemelor generate de paradisurile fiscale?
Rețeaua de justiție fiscală, evidențiază cerințe esențiale necesare, inițial respinse ca utopice, și anume:
- schimb automat de informații financiare transfrontaliere;
În 2019, la nivel global, aproape 100 de țări au efectuat un schimb automat de informații, permițându-le autorităților fiscale să obțină date despre 84 de milioane de conturi financiare deținute în larg de rezidenți, acoperind active totale de 10 trilioane EUR. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de 2018 – primul an al unui astfel de schimb de informații – în care au fost schimbate informații despre 47 de milioane de conturi financiare, reprezentând 5 trilioane EUR. Creșterea rezultă dintr-o creștere a numărului de jurisdicții care primesc informații, precum și dintr-o gamă mai largă de informații schimbate.
Directiva UE 2018/822 din 25 mai 2018 stabilește schimbul automat și obligatoriu de informații în domeniul fiscal în legătură cu acordurile transfrontaliere;
- raportare țară cu țară;
Sub conducerea Forumului Global, țările membre au intensificat cooperarea globală, mai întâi prin schimb de informații la cerere și prin schimb automat din 2017. Aceste acțiuni au fost implementate în 2019 prin mai mult de 6.000 relații de bilaterale la nivel mondial (4.500 în 2018).
- armonizarea regimurilor fiscale la nivel internațional;
În cadrul OECD / G20 privind BEPS, peste 135 de țări colaborează pentru a pune capăt strategiilor de evitare a impozitelor care exploatează lacunele și nepotrivirile din regulile fiscale pentru a evita plata impozitelor.
Comisia Europeană a prezentat o propunere de directivă în vederea creării unui sistem unic de determinare a veniturilor impozabile ale companiilor transnaționale. Proiectul prevede stabilirea unei baze comune consolidate de impozitare a societăților (ACCIS). Cu ACCIS, Comisia urmărește două obiective: ¨reducerea poverii procedurilor administrative pentru companii și ¨lupta împotriva evitării și optimizării fiscale. Devenită obligatorie pentru grupurile mari, ar exclude în cadrul UE aplicarea strategiei de optimizare fiscală prin utilizarea de prețurile de transfer.
- registre publice de proprietate efectivă a activelor financiare;
Registrele publice de proprietate efectivă a activelor financiare sunt importante pentru identificarea întregului lanț de proprietate, deoarece după identificarea proprietarilor (legali), va fi posibil să fie identificați beneficiarii efectivi ai acestora.
Vehiculele legale (companii, trusturi, parteneriate, fundații, cooperative) servesc multor funcții în societate. Pot promova investițiile, ocuparea forței de muncă și creșterea economică. Cu toate acestea, fiecare vehicul legal poate fi utilizat pentru mult mai multe scopuri decât pare. Același tip de vehiculele legale pot fi utilizate pentru activități legitime în scopuri ilicite, cum ar fi spălare de bani, corupție, evaziune sau abuz fiscal sau finanțarea terorismului.
